Undă verde pentru construirea noului Spital de Pediatrie din Constanța

Proiectul Construire corp nou – Departament Sănătatea Mamei şi Copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Constanţa va fi finanțat prin PNRR.

Undă verde pentru construirea noului Spital de Pediatrie din Constanța


Proiectul „Construire corp nou – Departament Sănătatea Mamei şi Copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Constanţa” va fi finanțat prin PNRR.

Obiectivul se află pe lista celor 27 de spitale, pavilioane și secții medicale ce vor fi construite în România. Într-o primă etapă au fost selectate 42 de obiective, iar ulterior, au rămas eligibile pentru finanțare 27 dintre acestea.
Proiectul a îndeplinit normele Etapei I de verificare, iar în urma Etapei II, cea de ierarhizare, a fost declarat aprobat pentru finanțare.

Eforturile noastre s-au concretizat astăzi. Proiectul “Construire corp nou – departament sănătatea mamei şi copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa” va fi finanțat prin PNRR. Este un pas important în dezvoltarea infrastructurii de sănătate din județul nostru și mă bucur că autoritățile centrale au înțeles necesitatea edificării acestei unități medicale. Obiectivul de investiții “Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului” va completa o zonă deficitară actului medical în judeţul Constanţa, și anume zona de pediatrie. Cu perseverență, dedicare și eforturi comune, sunt convins că vom duce la bun sfârșit toate proiectele pe care ni le-am propus”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Amplasamentul investiției se afla pe bulevardul Tomis, nr. 145, Lot 2/2, Constanța, pe terenul actual al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Apostol Andrei” Constanţa”. Beneficiarul investiției este Consiliul Județean Constanța, având ca beneficiar final Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) ”Sf. Apostol Andrei” Constanţa.

Construcția nou propusă va avea funcțiunea de spital, destinată Departamentului ”Sănătatea mamei și copilului”, respectiv secțiilor de Obstetrică-Ginecologie I și II, Neonatologie, Pediatrie și Chirurgie-Ortopedie Pediatrică și va avea o suprafața construită la sol de aproximativ 3.500 mp și un regim de înălțime format din: două etaje subsol, un demisol, un parter, opt etaje medicale și etajul nouă tehnic retras.

Totodată, noua investiție în structura de sănătate județeană va beneficia de un număr total de 365 paturi din care, pentru spitalizare continuă – 247 paturi, pentru spitalizare de zi – 79 paturi,  pentru ATI  – 39 paturi, două blocuri de operații, Bloc 1 – Obstetrică/Ginecologie – 5 săli,  Bloc 2 – Chirurgie pediatrică – patru săli și de două unități primiri urgențe, UPU Pediatrie, UPU  Obstetrică/Ginecologie.
Vor fi amenajate 110 locuri de parcare noi dintre care 98 de locuri în subsol și 12 locuri în exterior. Costurile estimative ale investiției sunt de aproximativ 148.500.000 Euro + TVA (construcții și instalații, echipamente și dotări).
Proiectul are ca termen de finalizare anul 2026.