Care este situația la nivelul județului Constanța, privind noul coronavirus

Care este situația la nivelul județului Constanța, privind noul coronavirus

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 8.190 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 166 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 472 de persoane internate, dintre care 456 din județul Constanța și 16 din alte județe. persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență. 
De asemenea, la nivelul județului sunt 1.779 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.
Totodată, un număr total de 279 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.
Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 126 de cadre didactice, 196 de elevi, 67 de studenți și 36 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).
În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 518 cazuri de infectare în rândul personalului: medici (126), asistenți medicali (215) și personal auxiliar (177).
La nivelul județului Constanța au fost incluse 607 paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19. Acestea sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 129 ocupate, capacitate suplimentată), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 94 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 108 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (107 – 76 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 32 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (74 – 33 ocupate).
În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 411 teste RT-PCR.
NOTĂ: Numărul crescut de cazuri înregistrat astăzi la nivelul județului Constanța rezultă și din faptul că în ultimele 24 de ore au fost prelucrate și teste prelevate în zilele precedente.