Două persoane aflate în pericol de înec în Mamaia. Un copil este resuscitat, cealaltă victimă nu a fost încă găsită

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi, joi, 25 iunie, în Constanţa, zona Flora, acolo unde două persoane au fost în pericol de înec

Două persoane aflate în pericol de înec în Mamaia. Un copil este resuscitat, cealaltă victimă nu a fost încă găsită


Un copil de aproximativ 14 ani, aflat în pericol de înec, la Mamaia, a fost adus la mal de salvatorii de la ISU Dobrogea, joi după-amiază, şi transportat de spital în stop cardiorespirator iar o altă persoană este în continuare căutată pe mare, în zona plajei Flora, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.

Am fost solicitaţi să intervenim pentru salvarea a două persoane aflate în pericol de înec în mare. La faţa locului, deja, un minor a fost scos din apă de salvamari şi i se aplică, în aceste momente, protocolul de resuscitare de echipajul SMURD B şi SMURD C. În acelaşi timp, pe mare, ambarcaţiunea CBRN caută cea de-a doua persoană”, precizează Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
Copilul de aproximativ 14 ani este transportat la Spitalul Județean Constanța.
După o primă misiune de căutare, un minor în vârstă de aproximativ 14 ani a fost recuperat din valuri şi scos la ţărm în stop cardiorespirator, în vreme ce a doua persoană, despre care martorii spun că ar fi tot un minor, este căutată în continuare de către salvatori.

Vom reveni cu noi informații despre acest caz.