Adolescentul rom linsat ar fi fugit dintr-un spital psihiatric din Romania

roma_france

Adolescentul român de etnie romă, linșat săptămâna trecută în suburbiile capitalei franceze de un grup de persoane care l-au bănuit că a jefuit o locuință, ar fi fugit dintr-un centru psihiatric din România pentru a se alătura familiei sale care plecase în Franța, a scris vineri presa franceză citând surse neprecizate din cadrul anchetei.
Adolescentul român de etnie romă, linşat săptămâna trecută în suburbiile capitalei franceze de un grup de persoane care l-au bănuit că a jefuit o locuinţă, ar fi fugit dintr-un centru psihiatric din România pentru a se alătura familiei sale care plecase în Franţa.
De asemenea, conform acestor surse, adolescentul, ce era până în prezent cunoscut sub numele de ‘Darius’, s-ar numi în realitate Gheorghe C.
Potrivit cotidianului Liberation, citat de Agerpres, poliția judiciară a multiplicat audierile pentru a-i identifica pe cei circa 12 autori ai agresiunii, suspecții pe care îi are în prezent fiind toți de origine africană și cu vârste de 16-17 ani.
Conform informațiilor disponibile până în prezent, aceștia l-au luat cu forța din tabăra instalată de romi într-o casă dezafectată din localitatea Pierrefitte-sur-Seine, situată în suburbiile Parisului, apoi l-au dus într-o pivniță, unde l-au bătut, și în final l-au abandonat în stare de inconștiență și plin de sânge într-un cărucior de supermarket.
O sursă din cadrul anchetei a declarat tot pentru publicația Liberation că în prezent starea sa continuă să fie critică și va fi menținut de medici în comă artificială până când edemul intracranian provocat de hemoragia cerebrală se va resorbi.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Adolescentul rom linsat ar fi fugit dintr-un spital psihiatric din Romania”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei